Adrian Păunescu, Totuşi iubirea, lectura Maia Martin

Adrian Păunescu, Totuşi iubirea, lectura Maia Martin*

muzica Johannes Brahms, Clarinet Trio, Trio Op.114 in A Minor for Clarinet, Violoncello & Pian, Allegro*

montaj Maia Martin

https://archive.org/embed/AdrianPaunescuTotusiIubireaLecturaMaiaMartin




recită Anca Băciucu **





Totuşi, iubirea



Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi inchiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

autor Adrian Păunescu



grafica Maia Martin





* Concerto Grosso Frankfurt, Conductor Irina Edelstein
 Soloists: Ulrich Mehlhart, clarinet; Irina Edelstein, piano

* publicata la 22 oct. 2012


**sursa reinvented.ro/sezatoare/