Nichita Stănescu, Sufletul de primăvară, lectura Maia Martin




Nichita Stănescu, Sufletul de primăvară
lectura Maia Martin








Durata 3.55 min
Sufletul de primăvară



Sufletul se rotea în jurul întâmplărilor,
uneori atingându-le.
Un ochi râzând, un ochi plângând în capul cerului
erai tu, soare, și tu, pământule.

Sufletul se rotea toată ziua, toată noaptea.
O amintire. O speranță. O amintire, și iar o speranță.
Oamenii, pomii, pietrele, iarba,
cu moartea stăteau în balanță.

Sufletul se împărțea în globuri, cum se-mparte
coloana de apă-ndoită la vârf spre bazinuri.
Era un glob de pace, un glob de război,
un glob al visării și unul de chinuri.

Soarele privea cu lumină, pământul privea cu oameni,
și-amândouă privirile erau paralele.
Nu-ntâlneau nimic înainte, poate numai un dans
în balans monoton, taciturn, de galeșe stele.

Lumina se-ntorcea pân`la urmă-napoi, modulată,
ca un ecou repetat răsfrângând și strigând
un nume iubit, o întâmplare de altădată.
Oamenii se-ntorceau pân`la urmă-napoi, în pământ.

Sufletul știa, cunoștea, simțea toate-acestea.
Și se rotea, se rotea amețitor,
invidiind uneori pomii, alteori pietrele, alteori iarba,
pentru liniștea desăvârșită a lor.

Câteodată-atingea morții, îi întreba de ce-au murit,
alteori atingea viii, îi întreba ce au de gând,
cum au de gând să prelungească
lumina acestui pământ.

Unii rosteau cuvinte de ură, de foc, de mormânt.
Unii rosteau cuvinte de boală, unii rosteau cuvinte de moarte.
Globurile sufletului se învinețeau, se-nnegreau, se topeau,
alunecau mai departe, din departe-n departe.

Alții rosteau cuvinte de viață, alții rosteau cuvinte de pace.
Despre coloana ce-ar trebui înălțată, despre o iarbă aflată,
care-ar supune cancerul, care ar dărâma statuia tristeții.
Globurile sufletului se-mpurpurau deodată, opreau deodată
roata lor mare în lume, fuga lor toată.

Sufletul se aduna ca un fluviu în infinitul mării,
nu mai voia să plece și, în curând,
ochiul soarelui privea cu lumină, râzând,
ochiul pământului privea cu oameni, începând să surâdă.

Poate chiar surâzând.
autor Nichita Stănescu

din volumul O viziune a sentimentelor (1964)