Nichita Stănescu, Spre Andromeda, lectura Maia Martin
Nichita Stănescu, Spre Andromeda
lectura Maia Martin
Durata 3.05 min
Spre Andromeda
E-un viitor pe care-l poți atinge cu geana,
îndărătnica mea femeie.
Nu-i un joc, e numai un adevăr ce va fi
la fel de prelung și de melodios,
ca adâncurile de ocean închipuite de cântăreții
la harfă, la fluier de os.
Lasă-ți umbra să treacă peste mâini, peste umeri,
ca pe treptele unei scări în spirală,
și uită-te cu un colț de sprânceană
cum iau naștere cuvintele de pe buzele mele,
asemenea lunii din marea vicleană.
Fiece cuvânt care-l spun e un trup străveziu
de bărbat, de femeie,
e-un șir unduit tăind în două
gheața unui deșert ce scânteie.
Vechile nuanțe-ale lucrurilor în zadar le mai cauți
statura lor necrescută, culorile lor în schimbare
atârnând spre gri, ca niște capete de băieți
aplecate pe-o balustradă, visătoare.
Privește, a apărut pe un platou
lucios, de metal.
Ce-ntins e platoul de nobil metal!
Noi doi suntem în mijlocul lui.
Și iată că spui
cuvântul „noi”,
fără să te înclini într-un rotocol de aer,
fără să te-nconvoi într-un val!
E-ntr-adevăr un platou strălucitor de metal.
De-aici se pleacă-n sus, e-atât de simplu!
La fel ca o mișcare de dans,
un dans al gândurilor,
un dans al ideilor,
suitorul mișcărilor dans.
Deasupra sunt planetele. Le poți atinge și tu,
cumva,
cu o vocală, cu o singură vocală,
cu A.
Tu, pământule, ochi albastru,
pentru că suntem privirile tale.
Tu, pământule, gâtlej de foc,
pentru că suntem strigătul tău.
Tu, pământule, tâmplă albită,
pentru că suntem gândurile tale.
O, pământule,
tu, bătrânule,
înțeleptule, mișcătorule!
autor Nichita Stănescu
din volumul O viziune a sentimentelor (1964)