Nichita Stănescu, Sensul oţelului, lectura Maia Martin

Nichita Stănescu, Sensul oţelului
lectura Maia Martin

Sensul oțelului

Vedeam oțelu-n fierbere cum zvârle

comete, și le atrage înapoi

asemenea lui Cronos, pe-ndelete,

cu dinți de foc rupând spre el căldura,

și aerul pulsând și zgura,

într-un neîntrerupt șuvoi.

Aluneca pe-o roată de lumină,

și-n echilibru, nu se da de-a-dura.

Neîntrerupt își răsucea statura,

și îmi părea deasupra-i că-și înclină

cerul cu stele osatura.

Dar îl priveam lucid și concentrat

și nu lăsam din el nimic să-mi scape,

radiografic văzul meu l-a cercetat

pe îndelete și de-aproape.

Nu, n-am distins în el sticlind

vreun tăiș ori vreun contur de armă.

Părea un leu străpuns răgind,

privirea mea părea că-l sfarmă.

Dar am zărit în trupul lui,

tot mai distincte și mai zvelte,

pentru construcțiile vieții

cristalizându-se, unelte.

Vedeam oțelu-n fierbere cum zvârle

comete vii, și zborul lor

izbește-n timp, și timpul cum răsună,

zvârlindu-și, lung, ecou-n viitor.

autor Nichita Stănescu

din volumul O viziune a sentimentelor (1964)

Biblioteca Multimedia