Nichita Stănescu, Îmbrăţişarea, lectura Maia Martin





Nichita Stănescu, Îmbrăţişarea
lectura Maia Martin







http://archive.org/embed/NichitaStanescuImbratisareaLecturaMaiaMartin


Îmbrăţişarea


Când ne-am zărit, aerul dintre noi
și-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenți și goi,
pe care-o lasă să-l străbată.

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, și-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
și ora, lovită, se sparse-n minute.

Aș fi vrut să te păstrez în brațe
așa cum țin trupul copilăriei, în trecut,
cu morțile-i nerepetate.
Și să te-mbrățițez cu coastele-aș fi vrut.

autor Nichita Stănescu

din volumul O viziune a sentimentelor (1964)