Horaţiu Mălăele, Copilăria, lectura Horaţiu Mălăele
Horaţiu Mălăele, Copilăria lectura Horaţiu Mălăele
Rătăciri, Horaţiu Mălăele
“…Şi copilăria,
…Şi satul,
…cu casa de la ţară, casa tatălui meu, casa Tehomirului meu, ce-şi trăgea numele după un copil de-al lui Basarab îngropat în picioare, după cum spunea neica Ionel, ruda noastră majestuoasă din Capitală. Tehomirul meu cald şi nostalgic, cu oameni săraci, dar gospodari, guralivi şi beţivi, oltenii adevăraţi dintre dealurile ce despart Gorjul de Mehedinţi, oltenii mândri ai fratelui Minulescu
Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni
Cei mai de seama podgoreni
Dintre moşneni şi orăşeni
…cu moşu’ Lică, tata lu’ tata, cel care ne spunea poveşti caraghioase, numai de el ştiute, rupte din noaptea ce-i furase prematur vederea, iar noi ne tăvăleam de râs printre porcii lui coloraţi care mergeau pe biciclete, şi dovlecii lui uriaşi plini de broaşte ce cântau la muzicuţă ca Vasilică – chioru’ din capu’ satului.
…cu mama Domnica, mama lu’ tata, cea care ne spăla în copaie cu leşie ca pe cămăşi, şi care îl luase pe moşu’ pentru încă o noapte, când era şi ea tânăra, frumoasă şi de măritat, îi apăruse în vis în cojoc oieresc însuşi Dumnezeu care i-a zis: “du-te după Lică a lu’ Mălăele”, şi ea s-a dus…
…cu mama Banicoanea, străbunica mea dinspre mama, care bea ţuică povestind şi chiuind pe luncile Tehomirului, şi care a murit pe la 90 şi ceva de ani pentru că n-a mai vrut să trăiască,
…cu mama Nicu, mama lu’ mama, cea muncitoare, caldă şi blândă ca un cozonac oltenesc,
…cu moşu Hoară, tată lu’ mama, înalt şi umflat în piept, chiaburul satului, care nu s-a dat cu comuniştii nici “de-al dracu’”, îndurând umilinţă de a merge 11 kilometri la o fabrică, unde era portar, decât să fie slugă la “ăştia care mi-au furat pământul şi viaţă”,
…cu Mutu satului, făcătorul de case,
…cu Floarea cea frumoasă şi bogată-n trunchi,
…cu Sile-cocoşatu’, ce căzuse dintr-un nuc când era mic şi rămăsese aşa cocoşat şi mare-n sula, iar eu încremeneam când îmi povestea cum încălecase el pe Floarea cea bogată-n trunchi, şi-i făcuse un nu-ştiu-ce, de simţeam cum mă furnică “un ceva” prin burtă şi mai la vale…
…cu nedeile satelor, unde mâncam colaci sfinţiţi, caltaboşi, sugiuc, turtă dulce şi mai ales îngheţată colorată de la ţigani,
…cu mine, care mă ţineam de mâna copilăriei, alergând încolo şi încoace fără nici o treabă.
…Copilăria… Cadoul pe care ni-l face Viaţa pentru ce vom avea de îndurat.”
Site oficial Horaţiu Mălăele