Gabi Schuster, Cruciadele, lectura Maia Martin








Gabi Schuster, Cruciadele, lectura Maia Martin



Cruciadele


toate cruciadele s-au sfătuit în inimă
în inima mea veche
să te cucerească
să te apere de sângele năvală
să te ducă în Canaan
ţara sfântă
unde răstignită iubirea
a fost ciopârţită de vulturi
şi uscată la soare

să te spăl întâi în Marea Roşie
de toate îndoielile
apoi să-ţi curgă Iordanul
peste glezne

iubitul meu
cu nasul drept din osul frunţii
sprâncenele negre
deasupra ochilor lungi
cu pleoapele groase
în jur părul inele
coborâte la umeri
odată cu vorbele căzute în
coşul pieptului
autor Gabi Schuster