Nichita Stănescu, Coloană infinită

Nichita Stănescu, Coloană infinită, lectura Nichita Stănescu

Coloană infinită

Vârtej interior și spus

prin luciul privirilor căzând înapoi,

Voi, ierarhii de nouri negri

curgând pe umeri de femeie, goi,

Unghii sclipind electric, violet,

zgâriind lumina până la culoare,

Tu, alunecare de toamnă spre iarnă

pe balustrada unui vânt, nemișcătoare,

Divină vocală, fluier de aur.

Sunete jupuite de melodie,

Voi, cuvinte, cu silabele în stea

ca geamul lovit de-o săgeată târzie.

Scări, scări de frânghie cu noduri,

Scări clătinate atârnând de nori,

Tu, ascensiune friguroasă spre ploaie

printr-un tunel de aripi, de condori.

autor Nichita Stănescu

Biblioteca Multimedia