Nichita Stănescu, Cântec (Inima se vărsa printre coaste)
Nichita Stănescu, Cântec (Inima se vărsa printre coaste), lectura Nichita Stănescu
Cântec (Inima se vărsa printre coaste)
Inima se vărsa printre coaste,
sufletul cădea cu fluturare.
Se ţineau de inelare, mâinile noastre,
într-o veche, grea înserare.
Eu mă rugam la umărul tău,
mă rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Mă rugam astfel, mereu,
pînă se-năspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-şi curmau asupră-ne zborul
secundele dându-se tuturora.
Astfel ne trecea viaţa, astfel muream,
deveneam transparenţi, de gheaţă.
Priveliştea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastră verticală de viaţă.
Numai păsările lovindu-se, foarte mirate,
în noi îşi vărsau zborul.
Eu mă rugam în cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul.
autor Nichita Stănescu