Gabi Schuster, Nicăieri despre durată, lectura Maia Martin

Gabi Schuster, Nicăieri despre durată, lectura Maia Martin

muzica Daniel Veesey, Beethoven - Sonata No 11 in B Flat Major Op 22
montaj Maia Martin

http://archive.org/embed/GabiSchusterNicaieriDespreDurataLecturaMaiaMartin






Nicăieri despre durată


Soarele înghiţind crânguri nevinovate
la răsărit moartea răsare înfrigurată
pe când fumul pieziş al spaimelor pâlpâie
candele de circumstanţă
nu învăţasem nicăeri despre durată
astfel treceam prin mai puţine anotimpuri
ce pot fi şi păsări

în ciuturile goale am cunoscut
umbra umedă
ca o amintire a vremurilor bune
pe atunci soarele avea unele
aventuri galante cu alte planete
şi îşi mai întorcea faţa de la noi

moartea soarelui
consecinţa nevăzutului spart
în turme de spaţii străluminate
înţeleptele păsări migratoare alături de zei
ce vor fi însemnând toate acestea
sfârşitul morţii naturale?

autor Gabi Schuster